Diferitele tipuri de fier si proprietatile lor

In fiecare zi a vietii noastre intalnim diferite tipuri de structuri formate din fier si din aliajele sale. Fierul este elementul chimic cel mai des intalnit pe Pamant, formand cea mai mare pare a nucleului planetei noastre si fiind al patrulea element ca abundenta in scoarta terestra.

Fierul metalic este folosit inca din Antichitate. In stare pura, acest element este moale, insa nu poate fi obtinut prin topire. Materialul este intarit de impuritati din procesul de topire, cum ar fi carbonul.

Fierul este unul dintre cele mai utilizate metale din lume, fiind necesar in nenumarate industrii. Datorita combinarii unei rezistente inalte cu un pret redus, acesta se utilizeaza foarte mult, in special in cadrul aliajelor, pentru realizarea diverselor piese si structuri.

In randurile de mai jos vei descoperi diferitele tipuri de fier si principalele proprietati ale fiecaruia.

Fierul forjat.

- Fierul forjat este un aliaj de fier foarte rafinat, un amestec mecanic intre fier pur si zgura (silicati de fier), cu o structura fibroasa.

- Procentul sau de carbon este de 0,02% la 0,03%.

- Rugineste mult mai incet decat oricare alt tip de fier si poate fi prelucrat si sudat usor.

- Are rezistenta mare la tractiune: 3380 – 3500 kg pe centimetru patrat si 2530 – 2670 kg pe centimetru patrat in directia transversala.

- Punctul de topire al fierului forjat: 1510 grade Celsius;

- Greutate: 7680 kg pe metru cub.

fier-forjat

Fonta bruta.

- Este unul dintre materialele metalice cele mai utilizate.

- Fonta este un aliaj al fierului cu carbonul, avand in componenta intre 2,06% si 4,3% carbon. Poate contine, de asemenea, in mici cantitati, alte elemente precum siliciu, mangan, fosfor sau sulf, elemente care ori nu au putut fi inlaturate in timpul procesului de elaborare, ori au fost introduse intentionat pentru a oferi fontei anumite proprietati.

- Fonta bruta se obtine prin topirea si reducerea minereurilor de fier in furnale, acestea fiind niste cuptoare speciale.

- Fonta se toarna usor, se lucreaza prin aschiere, insa nu se poate prelucra plastic (nu se poate forja sau lamina) si, totodata, nu se poate suda.

Otelul nealiat

- Are in componenta intre 0,06% si 2,11% carbon, precum si mici cantitati de sulf, fosfor, mangan si siliciu.

Otelul aliat

- Contine diferite cantitati de carbon si de alte metale precum vanadiu, nichel, crom, molibden sau wolfram.

- Unele dintre cele mai noi oteluri aliate sunt cele microaliate, acestea avand cantitati mici de elemente de aliere, dar rezistenta si tenacitate crescuta, iar costurile lor sunt minime.

Categorii vizitate recent

Produse vizitate recent